Ce facem cu temele?

Tocmai povesteam despre discuția de la ultima ședință cu părinții legată de teme - și anume despre ”cantitatea potrivită de teme” – potrivită cu obiectivul de a trece cu bine (mai exact spus: cu notă cât mai mare) examenul de capacitate care îi așteaptă pe copiii noștri la finalul acestui an (și ciclu de învățământ), când domnul ministru a lansat dezbaterea publică legată de teme în perioada 7 - 20 noiembrie 2017.

Inițial am vrut să ignor complet dezbaterea respectivă, pentru că mi se pare o prostie să pui problema asta așa. O să vă spun de ce mai jos. Dar, revenind la consultare, m-am gândit dacă nu cumva asta ar însemna să fac așa cum au făcut mulți la votare: să considere că subiectul e sub nivelul lor și să lase pe alții să decidă pentru ei. Și uite unde am ajuns. Dar hai înapoi la consultarea privind temele pentru acasă. Am vrut să văd ce și cum cu ea...

Consultarea se adresează celor 3 categorii de public implicat: profesori, elevi, părinți. Eu i-am spus și fiului meu despre această consultare, adică despre posibilitatea de a-și exprima părerea, dar mai mult, recunosc, pentru a-l învăța că atunci când i se cere părerea, să și-o spună, să nu se sustragă, lăsându-i pe alții să hotărască în locul lui. Dar cred că nu e greu de ghicit ce vor spune elevii, nu? E dreptul lor, totuși... În plus, nici părinții care vor susține aceleași lucruri nu vor fi puțini.

Ce mi se pare aberant în această discuție este.... fix să pui problema așa. Cred că suntem - mai mult ministrul, ministerul său cu totul - într-o gravă eroare. Adică în condițiile în care manualele sunt cum sunt (știm cu toții cum), conținuturile care încă se predau în școală sunt cum sunt, timpul alocat acestora e cum e, metodele didactice folosite... ce să mai zicem? Temele sunt singura problemă care ne preocupă???

Să luăm puțin cazul matematicii, pentru că pentru noi e materie de examen la finalul acestui an (școlar). Recent, profa a predat lecția ”paralelismul planurilor” într-o oră. (Reamintesc: clasa a 8-a este primul an de studiu de geometrie în spațiu.) A doua oră au făcut exerciții (câte exerciții poți face în 45 de minute - da, deja suntem la programul de iarnă - într-o clasă de 30 și ceva de elevi?) și gata. Cine s-a prins, bine. Cine nu, asta e! Mergem mai departe. Și uite aici o găurică, mâine o altă găurică în altă parte (a materiei) și ne trezim la final cu o cârcă de materie ”predată”, dar daă-i scuturi bine, sunt plini de găuri, nu de materie învățată. La ce folos?

Ce vreau să spun? Dacă nu schimbăm nimic altceva din cum arată manualele și tot ceea ce se întâmplă la clasă, nu are sens să-ți propui să scoți temele din schemă. Ele vin să completeze eforturile din timpul orelor. Pe bune! Adică ce nu poate consolida profesorul în clasă pentru că nu are timp, consolidează acasă copilul cu părinții, pe nervii și timpul tuturor. Asta se întâmplă.

Dar întreb: de ce?

Să o iau altfel. La ce mi-a trebuit mie să învăț, de pildă, analiză matematică? (Vorba vine s-o învăț...) Nu văd acum, la 40 și ceva de ani, când am trecut prin mai multe joburi și situații plăcute și neplăcute în viață, decât un singur beneficiu al acestui lucru: să pot (dar nu o să pot) să fac tema cu fi-miu, când i-o veni rândul să studieze treaba asta (destul de infectă, vă zic, în condițiile în care nu am priceput mare lucru din ea... iar tatăl copilului, absolvent de facultate de matematică, deja l-a anunțat să nu se bazeze pe el fix la analiză). Cred că am destul discernământ să spun că, dacă n-aș fi studiat analiza (eu fiind o fire analitică oricum), n-aș fi pierdut nimic. Chiar nimic, pentru că n-ar fi trebuit să-l învăț nici pe copil, deci eram tanda pe manda.

Printr-a 10, diriga noastră, profă de franceză și mare deschizătoare de drumuri și înfăptuitoare de înfrățire cu francezii imediat după revoluție, ne-a băgat într-o zi în clasă un grup de tineri veniți din frumoasă țară soră (mai mare) cu a noastră, elevi de colegiu. Ea avea niște treabă (poate ore?) și ăștia, pe care ea îi dădăcea și plimba prin micul nostru orășel, o încurcau. S-au așezat frumușel în ultimele bănci și au stat cuminți la ora de.... matematică. Analiză matematică. Se uitau pe tabla ca curca-n lemne și ne-au spus în pauză că n-au înțeles nimic din ce frăceam noi acolo, ce fel de matematică e aia? Adică ei nu erau, nene, la ”nivelul ăla”! Noi am crezut atunci că suntem deștepți, dar mai târziu am înțeles că, de fapt, eram proști. Pentru că înghesuiam în mințile noastre - din ambiția unora care conduc de ani de zile sistemul de învățământ într-o direcție care nu are nici o noimă - o grămadă de cunoștințe care... nu au nici o utilitate practică. Să mai zic, de pildă, de latină?

Să vă dau un alt exemplu. De Halloween i-am luat fiică-mii un schelet în miniatură. Și de plastic, evident. E pasionată de subiect de ceva vreme. (Cam de când merge la grădi...) Am petrecut o seară întreagă trecând în revistă oasele, cu nume, identificare pe propriul corp, discutarea rolului lor etc. Am făcut asta fără nici un efort. O prietenă se mira că știu cum se numesc oasele. Da, îmi amintesc faptul că profa a insistat să le învățăm. Nu a fost neapărat plăcut, dar aceste informații mi-au fost utile oridecâte ori m-am dus la medic, înțelegând mai bine ce spune despre suferințele mele. Sau ale copiilor mei. În schimb, zilele trecute, când i-am dat o mână de ajutor copilului la un proiect la biologie, am găsit în manualul lui aceste informații, care m-au lăsat mască: caracteristici ale biotopului, componente ale biocenozei. Bio...ce??? De atunci până seara am uitat cum îi spune. Noroc că am făcut poza asta, spre veșnică amintire. Oameni buni, autori ai manualului, sunteți cu căpuțu’!

Voi vorbiți serios? Așa vorbiți voi cu copii de a 8-a? Așa vreți să îi faceți să le placă materia asta? La ce dracu' le folosește să știe asta? Urmăresc aproape în fiecare seară filme documentare pe canalele de natură, dar asemenea limbaj n-am cunoscut. Și parcă vorbeam despre cunoștințe generale, nu de vreo materie pentru facultatea de profil.

Încercăm - nu noi, ci ei, ”conducătorii” - să acoperim cu sclipici un mare rahat, ca să nu se vadă ce e cu adevărat. Dar mirosul tot răzbate. E atât de ușor să-ți dai seama de asta! Trebuie doar să te uiți puțin în jur. Și în statistici: România este pe primul 1 în Uniunea Europeană la analfabetism funcțional, cu un procent de 42% dintre elevi incapabili să înțeleagă ceea ce citesc.

Mai zic o dată: temele sunt o falsă problemă în condițiile în care se află învățământul de astăzi. Nu că n-ar fi un subiect important, doar că la el ajungem după ce ne ocupăm de muuuulte altele: toatelete din fundul curții școlilor, tavanele care cad, conținuturile neadecvate, metodele învechite, cadrele didactie prost plătite și lipsite de motivație de a mai face, prin munca lor, o schimbare... Eliminăm temele și zicem că am schimbat sistemul? Pe cine prostim? Tot pe noi și copiii noștri...